joi, 31 ianuarie 2013

Tarta cu gem








Ingrediente:

aluat fraged din 250 g. faina - reteta o gasiti aici
un borcan de gem, orice gem



Se ia trei sferturi din aluat si se intinde. Ca sa fie mai usor,se intinde direct pe foaia de copt,dupa care se pune in tava ( eu am folosit una rotunda,de 28 cm) si se inteapa cu furculita. Daca aveti tava speciala pentru tarta, e si mai bine.  Peste aluat se pune gemul si se niveleaza. Din aluatul ramas se intinde o foaie din care se taie fasii si se face grilajul ce se aseaza peste gem.
Se introduce la cuptor, la foc potrivit,pana cand incepe sa se rumeneasca deasupra.
Nu scoateti tarta din tava,oricat de mare ar fi tentatia :) , pana nu se raceste.  





Pofta buna !

 



Aluat fraged








Este un aluat de baza pentru tarte, foi de prajitura, biscuiti.

Ingrediente:

250g. faina
125 g. zahar
125 g. margarina sau unt
un ou
sare
o lingurita praf de copt

Se pune faina intr-un castron si se amesteca cu zaharul, sarea si praful de copt. Se adauga margarina (untul) taiata in bucati, amestecandu-le pe toate, cu varful degetelor, nu folositi palmele, pana se incorporeaza toata faina. Se adauga oul si se framanta aluatul pana nu se mai lipeste de maini, se infasoara in folie transparenta si se pune in frigider unde se lasa minim 30 min.
Se mai poate adauga zahar vanilat, sau alte esente, in functie de reteta pentru care e folosit.
Daca se doreste sa fie mai crocant, nu se mai pune praful de copt.




marți, 29 ianuarie 2013

Musaca de cartofi







Multe calorii........dar merita ! :)

Recomand folosirea unui vas termorezistent ,cu capac. 

Ingrediente:

600 g. carne tocata ( eu am folosit amestec de porc cu vita)
o ceapa
2-3 catei de usturoi
o cescuta de vin rosu
o cana de bulion
sare,piper, boia
6 cartofi potriviti
3 oua
3 linguri de smantana

Se caleste ceapa in putin ulei, se adauga usturoiul pisat, boia, sare, piper ( acestea trei dupa gust), carnea, vinul si se dinstuie pana isi schimba carnea culoarea. Se adauga bulionul si se lasa sa fiarba, la foc mai mic, cam un sfert de ora. Nu trebuie sa fie prea uscata.
Separat, se taie cartofii in felii subtiri ( eu am folosit o razatoare pentru asta).
Se unge vasul cu putin ulei si se incepe cu aranjarea unui strat de cartofi, apoi unul de carne - facem asta de cate ori este nevoie, avand grija ca ultimul strat sa fie de cartofi.
Se bat ouale, se amesteca cu smantana si se adauga peste cartofi. Se acopera vasul si se da la cuptor unde se lasa o ora. Se scoate, se ia capacul si se mai pune in cuptor, ca sa se rumeneasca.
Puteti sa o serviti cu parmezan ras, cascaval sau smantana. Ori, daca preferati, cu muraturi. Oricum ar fi, e gustoasa :)







Pofta buna !

Prajitura cu mere si ciocolata







Va place ciocolata? Incercati aceasta prajitura :)

Ingrediente:

3 mere
un ou
9 linguri zahar
9 linguri ulei
100 ml. suc de portocale
o lingura cacao
12 linguri faina
un praf de copt
o lingurita rasa de bicarbonat de sodiu
o jumatate lingurita scortisoara

Pentru glazura:
300 g. ciocolara
3 linguri apa
100 g. margarina sau unt

Se amesteca oul cu zaharul, uleiul, sucul de portocale,praful de copt, bicarbonatul si scortisoara. Se adauga merele rase, cacaua si faina . Se amesteca bine si se pune intr-o tava pregatita cu hartie de copt. Se da la cuptor pentru jumatate de ora (inainte de a scoate prajitura din cuptor, se incearca cu cutitul sau scobitoarea).
Separat, se topeste ciocolata cu apa. Se adauga margarina si se amesteca pana aceasta se topeste si glazura devine omogena. Adaugam aceasta glazura fierbinte peste prajitura si nivelam. Lasam sa se raceasca si apoi feliem.






Pofta buna !

luni, 28 ianuarie 2013

Prajitura cu gris







Este prajitura ideala atunci cand va grabiti.

Ingrediente:

4 oua
6 linguri zahar
2 pliculete zahar vanilat
jumatate lingurita bicarbonat de sodiu
11 linguri gris
500 ml. lapte + 2 linguri zahar, pentru insiropat

Se bat albusurile spuma. Separat, se amesteca galbenusurile cu zaharul, zaharul vanilat, bicarbonatul si grisul. Se adauga albusurile si se amesteca bine, pana se omogenizeaza. Se pune intr-o tava cu hartie de copt si se da la cuptor pana prinde o culoare aramie. Se scoate din cuptor si,imediat,se pune peste laptele ,incalzit in prealabi si amestecat cu zaharul. Se lasa sa se raceasca inainte de a taia prajitura.
Se serveste cu dulceata , frisca sau asa,simpla. E delicioasa oricum :)




Pofta buna !

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Prajitura cu mere








 Ingrediente:

2 oua
9 linguri zahar
9 linguri ulei
9 linguri lapte
9 linguri faina
un praf de copt
2 pliculete zahar vanilat

pt. umplutura:

1 kg. mere
5 linguri de zahar
o lingura gris
jumatate lingurita scortisoara, ca sa nu fie prea intensa aroma

Ingredientele sunt pentru o tava mica.

Se curata merele,se dau pe razatoare si se dinstuie impreuna cu zaharul si scortisoara. Puteti pune si putin suc de lamaie, ca sa nu-si schimbe culoarea. Dupa ce s-au inmuiat, se iau de pe foc,se adauga grisul si se lasa sa se raceasca.
Separat,se amesteca ouale cu zaharul si zaharul vanilat,pana se albesc. Se adauga,pe rand, uleiul,laptele, faina si praful de copt. Se pune jumatate din compozitie intr-o tava si se baga la cuptor,pentru 10 minute. Se scoate si se adauga merele si cealalta jumatate de compozitie. Se da la cuptor, cam 40 minute, pana devine aurie. Inainte de a scoate prajitura din cuptor,se incearca , ca sa fiti siguri ca este coapta.
Este foarte usor de facut.









Pofta buna!


joi, 24 ianuarie 2013

Chec cu iaurt






Ingrediente:

4 oua
350 g. faina
300 g zahar
200 ml. lapte
175 g. iaurt
200 ml. ulei
3 pliculete zahar vanilat
o lingura rasa de bicarbonat de sodiu

2 linguri cacao si 3 linguri de lapte

Se amesteca ouale cu zaharul si zaharul vanilat,pana se albesc. Se adauga, pe rand, uleiul, laptele, bicarbonatul si faina.
In jumatate de compozitie se adauga cacaua si cele 3 linguri de lapte. Se toarna compozitie alba in tava de chec ,pregatita cu hartie de copt, iar peste se adauga compozitie cu cacao. Compozitia este pentru doua checuri.
Se introduce in cuptorul incalzit si se coace la foc potrivit,cam 40 minute. Inainte de a scoate checul din cuptor, se incearca cu o scobitoare sau cu cutitul.
Se presara zahar pudra peste chec, imediat dupa ce a fost scos din cuptor .







Pofta buna!

miercuri, 23 ianuarie 2013

Pulpa de porc la cuptor in sos dulce acrisor







Se ia o bucata de pulpa de porc ( ce am folosit eu avea un kg ), se spala si ,cu un cutit cu varf ascutit, se inteapa din loc in loc.Se pune intr-o tava ce merge la cuptor.
Separat se face un amestec din 3 linguri sos de soia, 3 linguri otet balsamic, 2 linguri ulei de masline, 2 lingurite miere, 2 lingurite usturoi granulat, 1/2 lingurita rozmarin macinat, 1/2 lingurita cimbru, o lingurita busuioc, jumatate cana apa, sare si piper dupa gust. Acest amestec se toarna peste carne, se acopera tava cu folie de aluminiu si se da la cuptor, la foc potrivit. Se lasa cam o ora si jumatate,dupa care se ia folia si se mai lasa tava in cuptor inca o ora, stropind carnea , din cand in cand, cu sosul format.








Niste cartofi copti in coaja sunt garnitura perfecta :)

Pofta buna!

marți, 22 ianuarie 2013

Negresa cu glazura de ciocolata






Ingrediente:

un ou
300 g zahar
150 ml. ulei
300 ml. lapte
350 g. faina
o lingura rasa bicarbonat de sodiu
3 linguri de gem, orice gem
3 linguri cacao
2 plicuri zahar vanilat

Pentru glazura:

200 g. ciocolata lapte
3 linguri apa
50 g. unt


Se pune laptele la incalzit si se amesteca cu uleiul ( laptele trebuie sa fie caldut ,nu fierbinte).
Se freaca oul cu zaharul,pana devine albicios,dupa care se adauga laptele cu uleiul si se omogenizeaza. Se pun, pe rand, bicarbonatul,gemul, cacaua si , la sfarsit, faina amestecand bine,pana se omogenizeaza.
Amestecul se pune intr-o tava pregatita cu hartie de copt si se da la cuptor,cam o jumatate de ora, dar, cel mai bine, inainte de a scoate prajitura din cuptor, se incearca cu o scobitoare sau cu cutitul.
Intre timp se pragateste glazura. Se topeste ciocolata cu 3 linguri de apa. Dupa ce s-a topit,se adauga untul amestecand pana se topeste si glazura se omogenizeaza. Se adauga imediat peste prajitura si se lasa sa se raceasca, inainte de a o taia.
Este o prajitura foarte usor de facut si rapida,numai buna atunci cand ai pofta de ceva dulce dar nu vrei sa stai prea mult in bucatarie.


 Pofta buna !


miercuri, 9 ianuarie 2013

Melcisori cu nuca,ciocolata si stafide



 Ingrediente aluat:

500 g.faina
250 ml.apa calduta
un pliculet drojdie
o lingurita sare
25 g. margarina topita
2 linguri miere

Pentru umplutura:

ulei pt uns foaia
50 g. ciocolata rasa
150 g. nuca macinata
2 linguri zahar
50-100 g. stafide
o esenta rom

Pentru sirop:

o cana lapte
2 plicuri zahar vanilat
jumatate lingurita scortisoara

un ou si doua linguri de lapte,pentru uns.

Pentru aluat se poate utiliza masina de paine, caz in care se se pun in cuva masinii ingredientele lichide apoi faina si drojdia. Daca se framanta cu mana, se aseaza faina intr-un castron , se face loc in mijloc unde se pune margarina topita, mierea, sarea si apa amestecata cu drojdia. Se amesteca incorporand usor faina, pana obtinem un aluat ce nu se lipeste. Se lasa la dospit in jur de o ora.
Intre timp se amesteca nuca cu ciocolata si zaharul, iar stafidele se pun la inmuiat in apa cu esenta de rom.
Dupa ce aluatul a crescut,se scoate pe o suprafata de lucru infainata si se intinde o foaie ,cam de un cm grosime. Se unge cu ulei, se presara amestecul de nuca, stafidele si se ruleaza cat mai strans,dupa care se taie in felii si se pun in tava pe hartie de copt.




Se bate oul cu laptele si se ung melcisori, dupa care se baga tava in cuptorul incalzit si se lasa pana se rumenesc.
Pentru sirop, incalzim laptele cu zaharul vanilat si cu scortisoara.
Cand melcisorii sunt copti, ii scoatem si ii cufundam in sirop.







Sunt deliciosi :)

 Pofta buna!










marți, 8 ianuarie 2013

Placinta cu mere





Este o placinta cu aluat fraged,foarte gustoasa si destul de dulce , o mica bomba de calorii :)
Dar merita !

Ingrediente aluat:

300 g. faina
200 g. margarina
150 g. zahar
un ou
jumatate lingurita sare
o lingurita praf de copt

Pentru umplutura:
2 linguri gem ( eu am pus de piersici)
5-6 mere
3 linguri zahar
o lingura gris
1/2 - 1 lingurita scortisoara, in functie de preferinte.


Se pune faina intr-un castron si se amesteca cu zaharul, sarea si praful de copt. Se adauga oul si margarina taiata in bucati, amestecandu-le pe toate, cu varful degetelor, pana se incorporeaza toata faina. Se framanta aluatul pana nu se mai lipeste de maini, se infasoara in folie transparenta si se pune in frigider unde se lasa macar 30 min.
Intre timp se curata merele, se dau pe razatoare si se calesc putin impreuna cu zaharul. Ca sa nu se coloreze,se pot adauga cateva picaturi de zeama de lamaie. Dupa ce se ia de pe foc,se adauga grisul si scortisoara. Gemul se incalzeste usor,ca sa fie mai moale si mai usor de intins.
Dupa ce a stat la rece,aluatul se scoate pe blatul de lucru,infainat,se ia trei sferturi din el si se intinde. Ca sa fie mai usor,se intinde direct pe foaia de copt,dupa care se pune in tava. Eu am folosit una rotunda,de 28 cm. Peste aluat se pune gemul,care se intinde si peste se adauga merele. Din aluatul ramas se intinde o foaie din care se taie fasii si se face grilajul ce se aseaza peste mere.

Se introduce la cuptor, la foc potrivit,pana cand incepe sa se rumeneasca deasupra. Am uitat sa ma uit la ceas :) , dar cred ca am lasat-o in jur de o ora.
Se lasa sa se raceasca inainte de a taia placinta. La servire,se poate presara zahar pudra peste felie.


Pofta buna !

luni, 7 ianuarie 2013

Friptura de porc cu vin rosu






Ingrediente:

un kg pulpa de porc
sare
boia de ardei dulce
usturoi granulat
busuioc uscat
rozmarin maruntit
foi de dafin
jumatate cana vin rosu
jumatate cana apa
ulei masline


Se spala carnea si se feliaza. Se taie feliile mai groase,pentru ca o sa mai scada.
Se unge cu ulei vasul in care se prepara ( eu am folosit unul termorezistent cu capac,dar se poate utiliza si o tava normala si se acopera cu folie de aluminiu) si se aseaza bucatile de carne. Separat se amesteca sarea,dupa gust, cu o lingurita de boia, doua de usturoi granulat, jumatate lingurita rozmarin macinat si o lingurita busuioc. Se presara amestecul peste carne, se adauga foile de dafin ( eu am pus 4 foi mici), apa si vinul, se acopera cu capac sau folie si se da la cuptot . Se lasa acoperita, la foc potrivit, cam o ora si descoperita cam jumatate de ora, timp in care mai stropeste carnea cu sosul format.

Pofta buna :)


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...