luni, 17 decembrie 2012

Paine integrala









Ingrediente:
300 g. faina integrala
200 g faina alba
o lingura margarina sau unt
o lingurita sare
o lingurita miere
un plic drojdie
200 ml. apa
100 ml. lapte

 Pentru preparare am folosit masina de paine. In cuva masinii se pun ingredientele in ordinea urmatoare:margarina,apa si laptele caldut, sarea,mierea, faina, drojdia si se porneste programul de framantat. Dupa terminarea programului se rastoarna aluatul pe un blat de lucru si se modeleaza. Eu doar l-am rulat si l-am pus intr-o tava de cozonac,pe hartie de copt. Se mai lasa cam 30 minute sa creasca dupa care se introduce in cuptorul incalzit. Se lasa cam o ora, la foc potrivit.





joi, 13 decembrie 2012

Pulpe de pui cu portocale si mere






Ingrediente:

6 pulpe pui inferioare
suc de la o portocala
o lingurita de miere
3 linguri ulei de masline
boia dulce
usturoi granulat
sare
un mar


Se spala pulpele si se aseaza intr-un vas termorezistent cu capac. Separat se amesteca sucul de portocale cu mierea, o lingurita boia,o lingurita usturoi granulat,o lingurita sare, uleiul de masline, o ceasca de apa si se adauga peste pulpe. Se curata marul si se taie in felii care se pun peste pulpe .



Se acopera vasul si se pune in cuptorul incalzit. Se lasa cam 40 minute la foc potrivit dupa care se scoate din cuptor si se stropesc pulpele cu sosul format.Se mai lasa in cuptor, descoperite, cam 15 min.
Se poate folosi o garnitura de orez .



Pofta buna.

miercuri, 12 decembrie 2012

Pulpa de porc la cuptor









Ingrediente:

O bucata pulpa de porc,pana intr-un kg
sare
busuioc uscat
rozmarin maruntit
boia dulce
usturoi granulat
o lingura ulei masline

Se spala bucata de carne, se aseaza in tava ( eu am folosit un vas de lut) si se adauga o cana de apa.
Separat se amesteca o lingurita de boia cu doua lingurite de usturoi granulat, o lingurita busuioc,jumatate lingurita rozmarin si sare dupa gust ( eu am pus jumatate de lingurita). Acest amestec se adauga peste carne si se stropeste cu ulei de masline. Se acopera cu o folie de aluminiu si se introduce in cuprorul incalzit. Se lasa o ora si jumatate, la foc potrivit, dupa care se ia folia de aluminiu, se stropeste carnea cu sosul format si se mai lasa cam 20 minute ca sa se rumeneasca.
Se serveste cu orice garitura se doreste. E delicioasa cu cartofi la cuptor si niste muraturi :)

Pofta buna !

Cozonac cu ciocolata , pufos si aromat







 Ingrediente:
2 oua
140 g unt topit
80 ml lapte
3 linguri zahar
o lingurita sare
370 g faina
un plic drojdie
100 g ciocolata
o esenta de rom
2 plicuri zahar vanilat
coaja rasa de la o lamaie
coaja rasa de la o portocala

Aluatul l-am preparat in masina de paine. Se pun ingredientele in cuva masinii in urmatoarea ordine: ouale,untul topit si racit,laptele, zaharul, sarea, esenta, zaharul vanilat, coaja rasa de lamaie si portocala,faina si drojdia,dupa care se porneste masina pe programul de framantat.
Dupa terminarea programului se scoate aluatul pe o suprafata de lucru ( este un aluat moale si elastic) si se incorporeaza ciocolata ce a fost taiata in bucatele.  Se pune in tava pregatita cu hartie de copt.

Se introduce in cuptorul incalzit si se lasa cam 30-40 minunte,la foc potrivit.
Se taie dupa ce s-a racit.




Pofta buna!


joi, 1 noiembrie 2012

Conopida pane.





 Nu prea sunt mare amatoare de conopida. Dar facuta pane o mananc cu placere. Si cum aveam in congelator o punga cumparata de ceva timp,m-am gandit ca ar cam trebui sa o fac.

Ingrediente:
conopida - eu am folosit congelata,dar procesul este acelasi si pentru cea proaspata
doua oua
o lingura faina grau
sare

Se pune la fiert apa in care adaugam o lingurita de sare. Cand apa incepe sa fiarba,se adauga conopida si se opareste,nu se fierbe. Dupa ce s-a inmuiat,se scoate si se lasa putin sa se raceasca.
Intr-un castron amestecam ouale cu faina si un praf de sare.
Se pune uleiul la incins.
Se iau buchetele de conopida,se trec prin amestecul de ou cu faina si se pun la prajit in uleiul incins pana se rumenesc frumos pe ambele parti.
Cam asta este tot. Foarte simplu si un rezultat delicios.


Pofta buna !


vineri, 6 iulie 2012

Gem de corcoduse


    
     De cateva saptamani am evadat din oras si m-am refugiat la sat,impreuna cu bebita. Am fugit la bunici, de caldura si de aerul imbacsit din Timisoara.
     Cand am ajuns noi,incepusera sa se coaca corcodusele,iar acum sunt pomii plini cu fructe rosii si dulci. Fiind foarte multe,ne-am gandit ca am putea sa facem ceva din ele ( pe langa tuica,de asta se ocupa tata :) ). Si uite asa am ajuns sa facem gem de corcoduse,o premiera pentru noi. Am folosit un kg si jumatate de corcoduse si un kg de zahar.
     Am pus intr-o oala mai maricica un sfert din cantitatea de zahar si peste am adaugat corcodusele ,spalate in prealabil. Dupa ce au inceput sa se incalzeasca,le-am amestecat,am pus capacul si le-am lasat sa fiarba,cam o jumatate de ora,pana incep sa se desfaca de pe samburi.





      Am trecut toata compozitia printr-o sita(eu am avut una de plastic,de aceea am lasat un pic compozitia sa se raceasca inainte) pana au ramas doar samburii si cateva pielite.



     Compozitia ramasa arata ca un sirop mai gros. Am adaugat restul de zahar si am pus din nou la fiert,la foc potrivit,pentru o ora.



     Dupa o ora,gemul este gata si arata ca un sos,cu un gust dulce acrisor. 






     Am incalzit borcanele ( au iesit 5 borcane de 250 g ),am adaugat in fiecare cate doua cuisoare si am pus gemul , le-am inchis , dupa care le-am invelit bine in perne si le las acolo pana se racesc .




marți, 5 iunie 2012

Alaptare

    Am stat mult si m-am gandit,daca sa scriu sau nu despre acest subiect. Este destul de controversat si parerile sunt impartite. Dar,pana la urma,am hotarat sa va impartasesc experienta mea.
    Dupa cum am scris intr-un post anterior,am nascut prin cezariana,o fetita superba ( ca doar orice mama isi vede copilul superb ) de 3.200 g. Dupa cum se stie,dupa operatia de cezariana,laptele intarzie sa apara. In cazul nostru a venit dupa 3 zile. In aceste trei zile fetita mi-a fost adusa la san zilnic,chiar daca in paralel era hranita cu lapte praf. Era o mancacioasa si se lupta cu sanul de fiecare data,ca pana la urma sa-l invinga. Si uite asa a inceput dragostea dintre ea si san. Am alaptat exclusiv si la cerere,adica fetita mea a primit doar lapte matern in primele 6 luni,fara completare de lapte praf,apa sau ceai. In prima luna a luat in greutate 1.400 g......ma gandeam ca daca o sa continue asa,e belea :). Alaptatul la cerere,adica atunci cand copilul vrea sa manance,fara a se tine cont de un orar fix,este mai obositor,pentru ca uneori trebuia sa o pun la san si din ora in ora,dar am considerat ca asa este mai bine pentru ea.
    Alaptatul este o experienta frumoasa,unica. Acele momente nu se pot inlocui cu nimic altceva. Acum puiutul meu are 10 luni si o alaptez in continuare. Laptele matern este cel mai bun aliment pentru copil,oferindu-i toti nutrientii de care are nevoie ,ca sa nu mai vorbim de anticorpi. Pe noi alaptatul ne-a tinut departe de medic,cel putin pana acum. Este un beneficiu enorm.
    Recomand tuturor mamicilor sa nu renunte la alaptat la primul hop. Chiar daca la inceput este mai greu,cu ragade,angorjarea sanilor,oboseala,in timp lucrurile se simplifica si alaptatul devine o placere. Am citit undeva ca,pentru dragostea unui trandafir,trebuie sa suporti spinii..........cred ca se potriveste de minune in cazul alaptarii :)
    Asadar,bafta mamici si nu renuntati!

Prajitura cu multe visine







    Aceasta este una din prajiturile mele preferate,o reteta foarte simpla si delicioasa .  Nu am avut timp sa mai fac poze pe parcurs,doar la sfarsit :)

Ingrediente:

3 oua,
10 linguri de zahar,
2 plicuri zahar vanilat,
1/2 lingurita sare,
250 g iaurt simplu,
100 ml.ulei,
300 g.faina,
un plic praf de copt,
600 g visine


     In primul rand pregatim visinele,adica le spalam si le scoatem samburii :)

     Pentru blat, incepem prin a freca ouale cu zaharul,zaharul vanilat si sarea,pana prind o culoare albicioasa. Se adauga iaurtul si uleiul,faina cu praful de copt si se amesteca bine.
     Se pregateste o tava normala,cu hartie de copt si se adauga compozitia blatului,peste care se pun visinele si se da la cuptor,la foc potrivit,cam jumatate de ora. Inainte de a scoate prajitura se face testul cu scobitoarea.

     Este o prajitura delicioasa,in special daca va plac visinele.

     Pofta buna!






miercuri, 16 mai 2012

Cozonac cu nuci,migdale si stafide






Ingrediente aluat:

3 galbenusuri;
un plic si jumatate de drojdie uscata(cam 10 g.);
100 g. zahar;
200 ml.lapte;
60 g.unt;
500 g faina;
o lingurita sare;
coaja rasa de la o lamaie;
2 plicuri zahar vanilat.

Ingrediente umplutura:

100 g.nuca;
100 g. migdale;
100 g.stafide;
3 albusuri;
2 linguri cacao;
zahar,dupa gust;
esenta de rom.

un galbenus si trei linguri de lapte,pentru uns.


       Aluatul l-am facut in masina de paine. In cuva masinii se pun ingredientele in urmatoarea ordine: laptele caldut impreuna cu untul topit si racit,galbenusurile,zaharul,coaja rasa de lamaie,zaharul vanilat,faina si la sfarsit,drojdia. Se foloseste programul de framantat si se asteapata. Dupa terminarea programului,se mai lasa aluatul inauntru o jumatate de ora.

        Intre timp se pregateste umplutura. Se macina nucile si migdalele( eu nu le-am facut foarte marunte). Se bat putin albusurile pana devin spuma,se adauga nucile si migdalele,stafidele,zaharul, in functie de cat se doreste de dulce(eu am pus trei linguri de fructoza in loc de zahar),cele doua linguri de cacao si o esenta de rom.Se amesteca bine si se lasa deoparte.

       Se rastoarna aluatul pe masa infainata si se imparte in doua parti. Eu am facut un cozonac impletit si unul rasucit. Pentru cel impletit,se ia o jumatate din aluat,se imparte in doua si se intind doua foi,lungi cat tavile de cozonac. Se ung cu jumatate din umplutura si se ruleaza. Cele doua rulouri se unesc la un capat si se impletesc.


     Cozonacelul obtinut se pune intr-o tava tapetata cu hartie de copt.


     Se ia cealalta jumatate de aluat si se intinde o foaie mai mare,se unge cu compozitia ramasa si se ruleaza. Ruloul format se taie pe mijloc,la 5 centimetri de la capat,se desparte si se impleteste.


     Cozonaci se lasa sa creasca aproximativ o jumatate de ora,dupa care se ung cu amestecul facut dintr-un galbenus si 3 linguri de lapte si se dau la cuptor.Se lasa cam 45 minute la foc mediu,pana se rumenesc. Dupa ce s-au copt se scot pe un blat de lemn sau un servet de panza. Se taie,de preferat, dupa ce s-au racit.



     Sunt pufosi si deliciosi :).

sâmbătă, 18 februarie 2012

Diversificarea alimentatiei

Diversificarea.....un bau-bau pentru multe mamici. Asa a fost si pentru mine,motiv pentru care am inceput sa citesc pe net tot ce se putea. Am fost bombardata cu tot felul de informatii contradictorii,pentru ca,se pare,fiecare are propria varianta,stiti,cate bordee atatea obicee :). Asa ca am stat si am judecat ce zice fiecare si am ales ceea ce mi s-a parut a fi cel mai bun pentru fetita mea. Am alaptat exclusiv pana la 6 luni si i-am introdus alte alimente doar dupa aceasta varsta,chiar daca pe la 5 luni si jumatate am avut o tentativa,m-am oprit si am asteptat pana a implinit 6 luni.
Foarte multe mamici prefera sa ofere copilului mancarea procesata din comert,borcanasele acelea cu tot felul de combinatii ,poate in comoditate,poate din lipsa de timp.Parerea mea este ca au prea multe "ingrediente" care n-au ce cauta in mancarea unui bebelus.Eu am hotarat sa nu le folosesc si pot sa spun din proprie experienta,ca nu iti ia mult timp sa prepari papica pentru puiul tau.
Noi am inceput direct cu pireu de legume. De ce? Pentru ca am preferat sa-i ofer toata leguma si nu doar niste resturi din apa in care au fiert acestea. Supa mi se pare fara rost,un aliment gol,lipsit de nutrienti,care doar umple stomacul bebelusului.. Asa ca am ales sa incep cu pireu de legume si nu cu cel de fructe,gandindu-ma ca ,daca incep cu fructe,s-ar putea obisnui cu gustul dulce ,ca mai apoi sa refuze legumele. Am inceput cu pireul de morcovi,in care ,dupa doua zile,am adaugat patrunjel,ulterior pastarnac,dovlecel,facand tot felul de combinatii intre acestea.Dupa jumatate de luna i-am oferit si dovleac copt s-au fiert ( toate le-am prebarat la aburi) ,mere,pere si orez fiert in amestec cu oricare din cele de mai sus. Un aliment foarte bun si care Irinei ii place mult ,este avocado. Este un fruct foarte sanatos si plin de acizi grasi,care pot suplini foarte bine grasimile animale.Tot dupa jumatate de luna am introdus si galbenusul de ou,pe care prefer sa il dau separat si nu combinat cu altceva. Am evitat biscuitii, chiar si pe cei fara gluten,pentru ca,toti ,contin zahar si inca nu doresc sa-i introduc sare sau zahar in alimentatie . Din acelasi motiv nu folosesc nici cerealele pentru copii din comert. Incerc , pe cat e posibil,sa evit folosirea de produse procesate,macar acum,la inceput de drum. Ma gandesc ca o sa fie bombardata cu tot felul de chimicale mai tarziu,macar acum sa o feresc.
In prima zi i-am dat o lingurita,restul lapte,apoi doua,crescand numarul pana am inlocuit o masa de lapte,pe cea de la ora 10. Dupa doua saptamani,am inceput sa-i dau si fructe,mar ras,la masa de seara,in jur de ora 18.00. Au urmat perele,bananele si diverse combinatii intre acestea,fie crude fie preparate la abur(mai putin banana).
Pot sa spun ca sunt multumita de cum mananca si abia astept sa-i dam si altceva,dar toate treptat. Exista o regula in diversificare : regula de 4 zile,adica dupa orice aliment nou se asteapta patru zile pentru a vedea ce reactie are organismul copilului.Trebuie sa recunosc ca nu prea am respectat aceasata regula,ci i-am introdus alimente si la doua zile distanta,dar daca sunt cazuri de alergie in familie,este bine sa se respecte aceasta regula.
Cam asa a decurs inceputul diversificarii la noi,frumos si fara incidente. 
Pana la urma,bau-bau-ul nu e chiar asa de negru,e doar frica de necunoscut .
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...